Home » Articole » Cum să faci pe oricine să te iubească

Cum să faci pe oricine să te iubească

Azi am chef să scriu despre asta. De fapt, am să scriu şi despre un alt tip de iubire.
Nu ştiu ce-mi veni, dar zilele trecute am “prins” un pdf amuzant: Lowndes, Leil – How to Make Anyone Fall in Love with You.
E prezentată atât de banal problema, pentru că gesturile, vorbele, totul vezi şi auzi zilnic în jurul tău.
Dar e adevărat că până nu-ţi spune cineva cu lux de amănunte, nu ai să vezi ce se află în faţa ta.
Cartea nu are ca public-ţintă persoanele extravertite prin definiţie sau optimiste şi încrezătoare în propriile forţe.
Cartea e pentru acei oameni introvertiţi, care nu au încredere în ei înşişi, oameni cărora li se pare că a zâmbi unei persoane de sex opus e ceva demn doar de olimpici.
Nu trebuie să fii atât de deştept, incât să te faci plăcut. Dincolo de aspectele iubirii între două persoane de sex opus, cartea are, cel puţin în unele capitole, tente de încurajare a relaţiilor inter-umane de comunicare şi socializare.
Şi mi se pare o idee foarte bună, pe lângă succesul $_$ pe care l-au avut autorii, de a ajunge în sufletul omului, vorba aceea.
Uneori, a fi psiholog e o misiune foarte dificilă. Şi trebuie să cauţi mijloace prin care te poţi adresa oricărui tip de persoană. Şi ce mod mai bun de a te face auzit şi de a ajuta decât o carte?
Şi aici vizezi acel public-ţintă format din tineret, în general sau de persoane depresive, cu stimă de sine scăzută.
Şi uite că aşa, profesional vorbind, câştigi timp, “clienţi” fideli – cititori şi bani.
Să vorbim puţin despre cum să te faci iubit de cei din jurul tău.
Probabil toţi ne lovim, chiar fiind încrezători în propriile forţe, la un moment dat, de acea teamă: ajungi într-un oraş străin, uneori mai mare decât cel în care ai trăit anterior şi nu ştii cum vor fi oamenii, cum sunt obiceiurile, dacă te vor accepta pentru cine şi ceea ce eşti sau dacă va trebui să mai “şlefuieşti” puţin conduita.
Bun, dar nu toţi trăim impactul şi frica de nou la fel: unii îi vor acorda mai puţină importanţă, alţii vor avea insomnii sau nu se vor concentra la activităţile zilnice.
Mai implicăm aici o serie de factori: despărţirea de prietenii vechi, de familie, detaşarea de locul în care ai crescut sau trăit ani la rând.
Deşi, până la momentul despărţirii toţi vor susţine că abia aşteaptă ceva nou în viaţa lor, în adâncul conştiinţei vor tânji după siguranţa, liniştea şi confortul oferit “acasă”.
Şi atunci, cum să faci pe oricine să te iubească, să te accepte?
Răspunsul e simplu: în primul rând, fii natural. Fii tu însuţi. O persoană care te îndeamnă să schimbi tot ceea ce atâţia au apreciat ca fiind “tu”, probabil nu o face din bunătate. Schimbarea trebuie să vină pe părţi, practic nu schimbi nimic, ci doar îmbunătăţeşti partea respectivă. La bază eşti tot aceeaşi persoană, tot acelaşi concept.
Imaginează-ţi că iei o bucată de piatră şi vrei să faci o sculptură: în final, din piatra aceea, naturală cum e, va ieşi o sculptură. Dar la bază, tot o piatră e. Aşa şi omul îşi poate şlefui comportamentul, conduita, dar la bază, tot om e. E aceeaşi persoană, cu mici îmbunătăţiri. E o persoană, indiferent că ucide sau salvează vieţi.
Se zice că “lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba!” . E total greşit înţeleasă zicala. E vorba că oricine îşi poate schimba aspectul, dar ceea ce stă la bază nu se schimbă niciodată. Generalul nu se schimbă, ci doar individualul, particularul.
Dacă ai demonstrat că eşti natural şi te simţi bine în pielea ta, următorul pas este să ai mereu încredere în tine. Nu ar strica să te documentezi în legătură cu diferite subiecte, pentru a avea un bagaj în plus de cunoştinţe şi pentru a susţine cu argumente logice ideile tale. Dar oricum ar fi, trebuie să ai încredere în tine. Dacă tu nu ai, nici cei din jur nu vor avea.
Următorul pas ar fi să zâmbeşti. Puţin optimism nu ucide pe nimeni. De ce să te adânceşti în butoiul cu melancolie, când ai putea să începi să faci ceva pentru tine? Acel ceva ar fi să zâmbeşti mai des. Toţi avem probleme, dar dacă ar fi să ne adâncim în amărăciune, lumea asta ar muri în câteva zile. Şi ce poate fi mai frumos decât atunci când o persoană îţi zâmbeşte sincer? Zâmbind, faci un bine şi ţie, şi celor din jur. Deci un strop de optimism în realismul acela în care te-ai închis! :D
Un alt pas ar fi încrederea. E bine să fii băgător de seamă, să ai grijă cu cine şi în cine te încrezi, dar nici paranoic să devii nu e bine. Încearcă să ai încredere în cei din jurul tău. Şi nu mă înţelege greşit, n-ai să înşiri problemele tale personale unui necunoscut care nu are diplomă de psiholog, dar ai încredere în oameni, atât încât să le oferi un salut, să le dai un sfat, să le împărtăşeşti o părere. Ai credere atât încât să ieşi la o plimbare, să porneşti o discuţie sau să te implici într-una deja existentă.
Nu-ţi fie teamă să comunici, pentru că de asta suntem oameni: avem raţiune, avem glas, putem gândi şi putem vorbi.

Am să revin cândva şi la aspectul de “cum să faci pe oricine să se îndrăgostească de tine”. :)
Până atunci, zâmbeşte şi ai încredere în tine, dragul meu cititor introvertit.

***
(I believe in you.)

The following two tabs change content below.

pierdutaprintreranduri